La o cafea cu sufletul meu.

În mijlocul barului scabros stăm şi ne privim în ochi.
Foarte rar reuşim să ne facem timp să ne vedem şi să stăm la o cafea, deci trebuie să profitam de ocazie, căci suntem două persoane foarte ocupate.
Îmi întind braţul, iar mâna-mi estropiată îi atinge faţa, simţindu-i zâmbetul ce i se întinde până după urechi.
Îi ating pieptul, iar inima-i bate rapid, prevestind un paroxism violent.
Halena i se strecoară printre buzele moi şi cărnoase, iar privirea-i, absconsă de obicei, acum e languroasă şi iridiscentă.
Paradoxal placidităţii sale caracteristice, o angoasă pusese stăpânire pe el; dar nu orice fel de angoasă, ci una plăcută, caldă şi fojgăitoare în acelaşi timp.

Sufletul meu e fericit.
Sufletul meu te place mult.