Stare de asediu.

Gândurile acestea întunecate se urcă încet-încet, ca nişte animale psihopome, pe picioare, pe abdomen, pe gât, pe faţa albă, până îşi ating destinaţia: ochii-de un albastru ca al cerului de primăvară târzie-pe jumătate acoperiţi de pleoapele cu gene inimaginabil de lungi.
Îşi fac loc prin pupilele dilatate, luând drumul nervilor optici şi reuşesc cu uşurinţă să ajungă în conştiinţa ce le dăduse întâlnire.
Se contopesc rapid, iar eu, copleşită de gravitatea acestora, clachez, nemaireuşind să-mi găsesc scuze.

Conştientizare.

A venit toamna. Stau în casă şi mă gândesc la zilele de vară, la lungile zile de vară, pline de nepăsare şi inconştienţă, alături de prieteni şi de soare, cu nopţi fierbinţi şi departe de casă, cu vise împlinite, cu mii de substanţe în corp şi litri de alcool, cu plajă şi dormit prin corturi ..
Afară plouă.

The Doors

Cum a plouat foarte mult în ultima vreme, am avut şi eu timp să stau in casă, să mă uit la filme, să mai citesc ceva - ştiţi voi, leneveală maximă. Aşa că zilele trecute am dat peste un film minunat din 1991, povestea celei mai faimoase şi influenţabile formaţii a anilor '60, The Doors, dar şi a lead-singer-ului lor, şi anume Jim Morrison.
Filmul se cheamă chiar "The Doors" şi vi-l recomand cu cea mai mare plăcere.
Dar nu acesta este scopul postării, ci superba muzică a acestora, pe care din păcate nu am ascultat-o până acum. Plecând de la cele mai faimoase melodii ca "Break on through" sau "Light my fire", până la melodii de care nu am auzit niciodată, am ascultat toată discografia acestora şi pot spune cu înverşunare:
"Doamne, ţi-o dăm pe Lady Gaga, dar dă-l pe Jim Morrison înapoi!"

Sunete.

Ştiţi cum scoicile adăpostesc sunetul valurilor mării?

La fel adăpostesc şi filele dintr-un caiet sunetele picurilor de sudoare căzuţi din cauza sentimentelor transcrise fizic, cu o pasiune debordantă, de către autori.

De asemenea, desenele adăpostesc şi ele sunete. Acelea ale culorilor imaginaţiei, împroşcate cu măiestrie pe nişte banale coli de hârtie, de către pictori.

Iar dacă stăm să ne gândim mai bine , norii adăpostesc sunetele gândurilor oamenilor visători şi jucăriile sunetele vocilor copiilor ce se joacă cu ele.

Dar cred că doar pisicile pot auzi aceste sunete...

Ajutor?

Aveţi cumva vre-un panaceu prodigios pentru acest vertij sardonic ce se numeşte singurătate? :)

Din seria: Ce mai citim? 2.

"Maestrul şi Margareta" de Mihail Bulgakov.

Un roman halucinant, despre coborârea şi revărsarea sacrului peste lume.
Nu am să fac niciun review pentru acest minunat roman, în special datorită faptului că nu cred că poate fi descris pe deplin. Complexitatea cu care Bulgakov l-a înzestrat mă face să nu mă simt în stare de acest lucru, de aceea doar vă voi arăta citatul din Ion Vartic, care m-a ademenit pe mine în a-l citi.
"Rescris la nesfârşit, trecut prin filtre de variantistică şi perfecţionare perpetuă, împânzit de date autobiografice, sugestii livreşti, demonologice, religioase, esoterice, cu o arhitectură simbolică, romanul dă, totuşi, impresia irezistibilă că a fost scris dintr-o suflare, la modul dezinvolt, păcălind cititorul, care, entuziasmat, se lasă dus de iureşul îndrăcit al nemaipomenitelor întâmplări din Moscova anilor '30, fără să-şi dea seama de toate profunzimile de subsol ale textului. Acesta este paradoxul fericit al cărţii, care procură cititorului o lectură pasionantă, aiuritoare, iar pentru cititorul din Est şi o lectură cathartică."


Vi-l recomand cu cea mai mare plăcere, căci ştiu că eu sigur am avut-o când l-am citit! :)

Koop - Island Blues

La o cafea cu sufletul meu.

În mijlocul barului scabros stăm şi ne privim în ochi.
Foarte rar reuşim să ne facem timp să ne vedem şi să stăm la o cafea, deci trebuie să profitam de ocazie, căci suntem două persoane foarte ocupate.
Îmi întind braţul, iar mâna-mi estropiată îi atinge faţa, simţindu-i zâmbetul ce i se întinde până după urechi.
Îi ating pieptul, iar inima-i bate rapid, prevestind un paroxism violent.
Halena i se strecoară printre buzele moi şi cărnoase, iar privirea-i, absconsă de obicei, acum e languroasă şi iridiscentă.
Paradoxal placidităţii sale caracteristice, o angoasă pusese stăpânire pe el; dar nu orice fel de angoasă, ci una plăcută, caldă şi fojgăitoare în acelaşi timp.

Sufletul meu e fericit.
Sufletul meu te place mult.

Vincent.

O scurtă animaţie a lui Tim Burton din 1982. Pură poezie, dacă mă întrebaţi pe mine :)

Patul ciufulit.

Patul ciufulit se uita strâmb la ei. Părea să-l deranjeze cei doi care, doar stând dezbrăcaţi unul în faţa celuilalt, cu picioarele încrucişate, se priveau în ochi.
Hotărâseră de comun acord să nu-şi mai vorbească, dar în loc să-şi rezolve problema, mai mult o agravaseră: acum conştientizau că nici gesturile, îmbrăcămintea sau modul în care îşi treceau mâinile prin păr nu şi le mai suportau.
Nu se mai mişcaseră niciunul din poziţia pe care o adoptaseră de câteva săptămâni încoace, singurul lucru ce-l făceau fiind să se uite în ochii celuilalt.
Irişii ei albaştri îmbrăţişau cu patimă pe aceia galbeni ai lui, iar privirile lor făceau dragoste într-un verde de nedescris în spaţiul îmbâcsit dintre ei.

Acesta era singurul mod în care se mai puteau înţelege.
Ei o făceau, pentru că se iubeau nespus.

The lovers.

René Magritte - The lovers

Muzica pentru vremuri de criza.

Zilele astea am avut o mulţime de stări ciudate, gânduri cumulate de-a lungul zilelor ce-au trecut şi transformate într-un amalgam de sentimente pe care nici măcar eu nu pot să le desluşesc complet. O criză adolescentină dacă vreţi să-i spuneţi aşa.
Puţine melodii au putut să-mi încânte urechile în aceste "vremuri de criză", dar una dintre ele merită postată, că de, poate mai dă peste blogul ăsta vre-un alt adolescent "crizat" şi i-o fi de ajutor. Enjoy! :)

Lou Reed - Perfect Day

The first woman

Lilith is a female Mesopotamian storm demon associated with wind and was thought to be a bearer of disease, illness, and death. Lilith appears as a night demon in Jewish lore and as a screech owl in Isaiah 34:14 in the King James version of the Bible. In later folklore, "Lilith" is the name for Adam's first wife.

The idea that Adam had a wife prior to Eve may have developed from an interpretation of the Book of Genesis and its dual creation accounts; while Genesis 2:22 describes God's creation of Eve from Adam's rib, an earlier passage, 1:27, already indicates that a woman had been made: "So God created man in his own image, in the image of God created he him; male and female created he them." The Alphabet text places Lilith's creation after God's words in Genesis 2:18 that "it is not good for man to be alone"; in this text God forms Lilith out of the clay from which he made Adam but she and Adam bicker. Lilith claims that since she and Adam were created in the same way they were equal and she refuses to submit to him:

After God created Adam, who was alone, He said, 'It is not good for man to be alone.' He then created a woman for Adam, from the earth, as He had created Adam himself, and called her Lilith. Adam and Lilith immediately began to fight. She said, 'I will not lie below,' and he said, 'I will not lie beneath you, but only on top. For you are fit only to be in the bottom position, while I am to be the superior one.' Lilith responded, 'We are equal to each other inasmuch as we were both created from the earth.' But they would not listen to one another. When Lilith saw this, she pronounced the Ineffable Name and flew away into the air.

Image: Lilith by John Collier.

Din seria: Ce mai citim?

Aseară am terminat de citit "Patul lui Procust"de Camil Petrescu, o carte extrem de frumoasă după părerea mea. Urmărim pe parcursul ei o serie de întâmplări care mai de care mai interesante, ale unui tânăr din România anilor '20, Fred Vasilescu, autorul reuşind să combine o multitudine de sentimente - iubire, dispreţ, obsesie şi multe altele - în aşa fel încât să-ţi capteze toată atenţia şi să te transpună într-o altă lume, foarte îndepărtată nouă, chiar dacă acţiunea se petrece în cea mai mare parte a ei într-un pat cu cearşafuri albe ale unei femei uşoare, Emilia. El descoperă că toţi suntem legaţi între noi şi că orice faptă de-a noastră, poate care nici n-am băgat de seamă că am înfăptuit-o, poate afecta pe altcineva, poate chiar pe cineva drag nouă, într-o măsură mult mai mare. Descrierea intensă a chipurilor omeneşti, a gesturilor lor, a hainelor specifice acelor vremuri, a femeilor "de bine" sau a celor "de stradă", a poeţilor sau a afemeiaţilor, până în cel mai mic amănunt, crează parcă magia carţii, sugrumându-ţi realitatea şi reuşind să te transporte într-o vreme demult apusă, dar de o frumuseţe inefabilă.



De asemenea,o altă carte foarte frumoasă este "Spuma zilelor" de Boris Vian, carte ce nu am putut să o las din mână până ce nu am terminat-o. O uimitoare poveste de iubire în care orice este posibil, într-o lume fascinantă în care animalul de casă-chiar şi şoarece fiind-are conştiinţă proprie, în care, din cauza tristeţii, camerele se fac tot mai mici, îngustându-se până la dispariţie, în care bucătarul prinde ţipari de la robinet, iar maşinile nu au roţi, ci picioare. Personajul principal este Colin, un tânăr destul de înstărit, care nu vrea să muncească din simplul motiv că nu vrea să fie sclavul "maşinii". Iubirea lui, Chloe, se îmbolnăveşte - în plămân îi creşte un nufăr care nu poate fi tratat decât prin prezenţa în preajma fetei a multor flori - iar Colin, care îşi consumase o mare parte din bani pe o nuntă maiestuoasă şi o alta dăruind-o unui prieten obsedat de colecţionarea articolelor şi cărţilor lui "Partre"(ironie la adresa lui Jean Paul Sartre), este nevoit să muncească pentru a-i cumpăra flori suferindei.




Tot de Boris Vian va mai recomand si volumul "Blues pentru o pisica neagra" :)

Fluturii roşii.

Gândurile li se transformară cu repeziciune în nişte viermi slinoşi care începură să le umble, fără niciun drept, în suflete şi să le mănânce orice urmă de sensibilitate care exista. Apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, viermii se metamorfozară în nişte superbi fluturi roşii, care zburară spre orizontul de un cenuşiu depresiv.
Rămaşi singuri în pustietatea parcului alb, privindu-se în ochii goi, cei doi simţiră o atracţie agresivă unul faţă de celălalt. Nemaibăgând în seamă nudurile copacilor ce îi priveau cu reproş printre fulgii strălucitori în lumina felinarelor, cu un instinct aproape animalic, se năpustiră unul asupra celuilalt şi se transformară într-un întreg, topind zăpada, băncile, aleile...

Ploaia.

Ridicându-se din culcuşul călduros al patului, pe jumătate dezbrăcată, se ridică şi porni încetişor spre fereastră, în timp ce îşi aprinse o ţigară.

Stropii de ploaie şi rafalele de apă ce inundau oraşul îi stârniră uimirea. Îşi aşeză mâna pe sticla rece a geamului şi atinse o realitate aproape inexistentă.

"Nu mai are acelaşi gust" spuse ea.