Din seria: Ce mai citim?

Aseară am terminat de citit "Patul lui Procust"de Camil Petrescu, o carte extrem de frumoasă după părerea mea. Urmărim pe parcursul ei o serie de întâmplări care mai de care mai interesante, ale unui tânăr din România anilor '20, Fred Vasilescu, autorul reuşind să combine o multitudine de sentimente - iubire, dispreţ, obsesie şi multe altele - în aşa fel încât să-ţi capteze toată atenţia şi să te transpună într-o altă lume, foarte îndepărtată nouă, chiar dacă acţiunea se petrece în cea mai mare parte a ei într-un pat cu cearşafuri albe ale unei femei uşoare, Emilia. El descoperă că toţi suntem legaţi între noi şi că orice faptă de-a noastră, poate care nici n-am băgat de seamă că am înfăptuit-o, poate afecta pe altcineva, poate chiar pe cineva drag nouă, într-o măsură mult mai mare. Descrierea intensă a chipurilor omeneşti, a gesturilor lor, a hainelor specifice acelor vremuri, a femeilor "de bine" sau a celor "de stradă", a poeţilor sau a afemeiaţilor, până în cel mai mic amănunt, crează parcă magia carţii, sugrumându-ţi realitatea şi reuşind să te transporte într-o vreme demult apusă, dar de o frumuseţe inefabilă.



De asemenea,o altă carte foarte frumoasă este "Spuma zilelor" de Boris Vian, carte ce nu am putut să o las din mână până ce nu am terminat-o. O uimitoare poveste de iubire în care orice este posibil, într-o lume fascinantă în care animalul de casă-chiar şi şoarece fiind-are conştiinţă proprie, în care, din cauza tristeţii, camerele se fac tot mai mici, îngustându-se până la dispariţie, în care bucătarul prinde ţipari de la robinet, iar maşinile nu au roţi, ci picioare. Personajul principal este Colin, un tânăr destul de înstărit, care nu vrea să muncească din simplul motiv că nu vrea să fie sclavul "maşinii". Iubirea lui, Chloe, se îmbolnăveşte - în plămân îi creşte un nufăr care nu poate fi tratat decât prin prezenţa în preajma fetei a multor flori - iar Colin, care îşi consumase o mare parte din bani pe o nuntă maiestuoasă şi o alta dăruind-o unui prieten obsedat de colecţionarea articolelor şi cărţilor lui "Partre"(ironie la adresa lui Jean Paul Sartre), este nevoit să muncească pentru a-i cumpăra flori suferindei.




Tot de Boris Vian va mai recomand si volumul "Blues pentru o pisica neagra" :)